ACSTOPRIM — Patronat „Alianța Clinicilor Stomatologice Private din Republica Moldova”

Acreditarea în stomatologie are nevoie de reguli clare.

Semnează petiția →

Despre ACSTOPRIM

Patronatul „Alianța Clinicilor Stomatologice Private din Republica Moldova” reunește clinici care au înțeles că multe dintre problemele sectorului nu pot fi soluționate individual.

Cum a început

Ideea ACSTOPRIM a apărut din probleme foarte concrete. În perioada pandemiei, clinicile stomatologice private s-au confruntat cu restricții, reguli neclare și necesitatea de a dialoga rapid cu autoritățile. Atunci am constatat că problemele unei clinici sunt, de multe ori, problemele întregului sector. Au urmat grupuri de lucru, petiții colective, discuții cu instituțiile statului și colaborarea dintre mai multe clinici. Din această experiență a apărut inițiativa de a crea o organizație permanentă care să reprezinte interesele stomatologiei private. Astfel a fost constituit ACSTOPRIM.

Membrii fondatori

ACSTOPRIM a fost constituit prin implicarea a cinci clinici fondatoare care au susținut transformarea grupului inițial de lucru într-o organizație patronală permanentă.

Acte de constituire și guvernanță

Formă juridică
Asociație patronală, constituită în baza Legii patronatelor nr. 976-XIV din 11 mai 2000
Denumire completă
Asociația Patronală „Alianța Clinicilor Stomatologice Private din Republica Moldova — ACSTOPRIM”
Înregistrare
23 iulie 2020, Agenția Servicii Publice
IDNO
1020620005473
Statut
Redacția în vigoare include modificările înregistrate la 5 august 2025, adoptate de Adunarea Generală la 29 mai 2025
Membri fondatori
Cinci societăți semnatare ale statutului

Componența organelor de conducere și de control este publicată pe pagina Conducere. Documentele de constituire și guvernanță sunt disponibile în evidența ACSTOPRIM. Versiunile destinate publicării vor exclude datele cu caracter personal.

Alătură-te ACSTOPRIM

Dacă administrați o clinică stomatologică privată și doriți reprezentare colectivă, transparență reglementară și instrumente practice pentru echipă, începeți cu o cerere de aderare.